Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia - Despre UAB
 
Cuvântul Rectorului

Prof. univ. dr. Daniel Breaz

     Instituţie de învăţământ superior şi cercetare cu caracter public, de stat, Universitatea „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia traversează o nouă perioadă a existenţei sale, marcată de cele trei principii sub care se fundamentează actualul mandat al Conducerii Universităţii: performanţă, calitate şi continuitate. Fiind o instituţie de învăţământ relativ tânără - în anul 2016 am împlinit 25 de ani de activitate -, Universitatea noastră are conştiinţa deplină a rostului şi a rolului ei bine definit în învăţământul superior românesc, cu o raportare permanentă la tradiţia învăţământului transilvănean. Fiecare nuanţă a activităţii noastre instituţionale este legată de importanţa existenţei acestei Universităţi în chiar inima istorică a României, un spaţiu privilegiat al însăşi ideii de naţiune. Misiunea fundamentală a Universităţii este tocmai aceea de a contribui, prin modalităţile specifice educaţiei, cercetării şi creaţiei de valori, la păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale, la unitatea în diversitate a culturii române, la integrarea activă a acesteia în circuitul european şi universal de valori.

      Anterioara etapă a evoluţiei Universităţii „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia a fost marcată de intense proiecte strategice şi de realizări majore în consolidarea şi perfecţionarea corpului academic, creşterea performanţelor ştiinţifice ale personalului didactic şi de cercetare şi dezvoltarea întregii baze materiale, inclusiv a condiţiilor sociale oferite studenţilor noştri. Noua etapă, a maturităţii, îşi propune să intensifice aceste preocupări, având ca scop principal creşterea tuturor categoriilor de performanţe care să conducă la plasarea Universităţii, în următorii ani, pe o poziţie superioară, în condiţiile unei ierarhizări pe criterii ferme, corecte şi unitare pentru toate instituţiile sistemului de învăţământ superior românesc. Obiectivele strategice ale Universităţii sunt orientate în acest sens şi vizează creşterea calităţii procesului de învăţământ în conformitate cu Legea 1/2011 şi în context european, promovarea excelenţei în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor academice pe plan naţional şi internaţional, sprijinirea excelenţei individuale pentru cadrele didactice şi cercetători, creşterea calităţii vieţii studenţilor şi crearea de oportunităţi pentru dezvoltarea personală şi profesională în vederea integrării active în societate, promovarea unui management instituţional performant, dezvoltarea şi modernizarea bazei materiale, asigurarea şi diversificarea resurselor financiare.


      Comunitatea academică albaiuliană este una care are în centrul de interes STUDENTUL şi calitatea educaţiei, a pregătirii lui profesionale şi a vieţii oferite acestuia, valorile pe care le promovăm fiind orientate spre păstrarea unei relaţii armonioase şi fructuoase între actanţii procesului educativ: egalitate şi diversitate, sustenabilitate şi răspundere socială, deschidere, transparenţă şi corectitudine, inovaţie şi profesionalism, plus valoarea şi excelenţa respectul pentru valorile individuale şi colective, asumarea responsabilităţii pentru patrimoniul uman şi material. Ne bucurăm de colaborarea cu instituţii din sistemul preuniversitar şi superior din ţară şi din întreaga lume, de parteneriate viabile şi constructive cu instituţii publice şi private şi de susţinerea nemijlocită a oficialităţilor locale, judeţene şi regionale, aşa încât nu putem decât să ne mobilizăm şi să ne canalizăm întreaga activitate şi devotamentul spre creşterea performanţelor Universităţii noastre. Într-un timp problematic, măcinat de crize şi incertitudini, dorim să oferim stabilitate şi echilibru, promovând principiile etice şi estetice cu adevărat importante, simţul responsabilităţii faţă de identitatea naţională şi valorile ei în context european şi universal.

 

     Îi încredinţăm pe toţi cei care sunt studenţii sau viitorii noştri studenţi, prietenii, partenerii, susţinătorii sau colaboratorii instituţiei noastre că vor găsi întotdeauna la Alba Iulia, în inima Cetăţii Alba Carolina, o frumoasă familie academică. Pentru a o cunoaşte în esenţa ei, vă invităm să ne treceţi pragul şi să deveniţi prietenii alături de care să consfinţim marele adevăr rostit cândva de Nelson Mandela: „Educaţia este cea mai puternică armă pe care voi o puteţi folosi pentru a schimba lumea".

 


Prof. univ. dr. VALER DANIEL BREAZ
Rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia