Spaţiu universitar albaiulian între origini şi actualitate
Model de multiculturalitate

     Alba Iulia a oferit un spaţiu atrăgător pentru coexistenţa tradiţiilor culturale române, maghiare evreieşti chiar, stimulate prin intermediul instituţiilor politice, culturale (Biserică, tipar, bibliotecă) dar mai ales universitare. Odată cu începutul cu secolul al 16-lea este atestată  pluralitatea vocilor în capitala Principatului. De exemplu, prin adoptarea Codului de legi al ţării, Approbatae Coinstitutiones, în Edictul 72, se reglementa dreptul de aşezare a evreilor exclusiv în oraşul Alba Iulia. Era primul spaţiu urban european care lua o asemenea hotărâre.

     Indiscutabil, avem motive să afirmăm că Cetatea Alba Iulia are o tradiţie pentru încurajarea identităţilor plurale. Cultivarea acestui spirit într-o formulă academică, într-un spaţiu instituţionalizat, universitar a fost decisiv de-a lungul timpului şi a înregistrat o evoluţie distinctă în spaţiul ardelean.
Un profil bine definit în viaţa culturală a oraşului Alba Iulia în prima jumătate a veacului al 17-lea îl avea şcoala superioară a principelui Gabriel Bethlen, înfiinţată în anul 1622. A fost o şcoală de tip umanist, comparabilă cu Academia lui Vasile Lupu, întemeiată la Iaşi, în 1640 şi Academia de la „Sf. Sava", înfiinţată de Constantin Brâncoveanu la Bucureşti. În ambiţiile sale de protector al culturii şi al artelor frumoase, principele Bethlen voia să transforme Alba Iulia într-un Heidelberg de est. Aceasta a fost a doua şcoală de rang universitar în Transilvania medievală, după cea a iezuiţilor din Cluj, de la sfârşitul secolului al 16-lea. Prin art. VI al dietei de la Cluj din 1622 se hotărâse înfiinţarea unui colegiu la Cluj, pe locul celui iezuit, în ansamblul fostei mănăstiri franciscane din colţul sud-estic al oraşului. În ciuda acestei hotărâri, profesorii străini, sosiţi în Transilvani, la 29 august 1622 se aflau la Cluj, şi-au început activitatea nu la Cluj, cum se prevăzuse, ci la Alba Iulia. Printre motivele schimbării, se presupune, că juca un rol opoziţia cetăţenilor, în majoritate unitarieni, ai Clujului, care se opuneau înfiinţării acolo a unui colegiu calvinist, pe locul celui iezuit de care abia scăpaseră; un alt motiv consta în faptul că ansamblul, distrus de clujeni în 1603 şi folosit apoi drept carieră de piatră, necesita ani de refacere pentru a servi scopului stabilit pe când principele nu accepta ideea unei amânări de asemenea proporţii. Chiar dacă nu cunoaştem detaliile acestei hotărâri, este de presupus că motivele enumerate au dus la aşezarea colegiului academic în Alba Iulia. Documentele privind Misiunile iezuite din Transilvania au oferit dovezi incontestabile că cel puţin până în 1624, şcoala calvină funcţiona în clădirea fostului colegiu iezuit din cetate.

     Existenţa şi evoluţia colegiului au înregistrat şi dificultăţi după plecarea în cursul anului 1623 a primilor profesori străini, Martin Opitz, Jakob Kopisch şi Friedrich Pauli, lipsa cărora urma să fie suplinită de Albert Molnár Szenczi şi de un profesor francez necunoscut nouă. La sfârşitul lunii august 1629 ajunge în Alba Iulia relativ tânărul profesor Bisterfeld, ceilalţi doi colegi ai acestuia, socrul său Johann Heinrich Altstedt şi Ludwig Fischer (Piscator) sosind în Transilvania abia în 17 noiembrie, cu două zile după moartea principelui.
Prin testamentul semnat la data de 31 august, Gabriel Bethlen donase şcolii din Alba 20 de mii de forinţi, taxa anuală de 2000 de forinţi a oraşului Debreţin, un colier scump şi o valoroasă posesiune viticolă, în ţinutul Tokaj. Prin donaţia semnată la 2 septembrie, târgul Aiud cu aşezările Aiudul de Sus, Mirăslău, Măgina şi Hilda, precum şi cu părţi ale posesiunilor Valea izvoarelor, Decea şi Henig îi reveniseră „collegio Albensi a nobis fundatae". Construirea colegiului a fost începută aşadar abia în ultimii ani de domnie ai principelui Gabriel Bethlen, în intervalul 1627-1629. Construcţia colegiului a fost reluată în perioada domniei lui Gheorghe Rákóczi (1630-1648). Prin urmare, edificiul a fost construit, pe parcele particulare cumpărate de principe, cu intermitenţe în perioada 1628 - 1629 şi, respectiv, în 1632 şi 1637.

     Şcoala, cu caracter laic, datorată principelui Bethlen, a funcţionat într-o clădire care se mai păstrează şi astăzi în cetatea Alba Iulia (la intersecţia străzii Unirii cu strada Romană, la numărul 12), prezentând elemente caracteristice de Renaştere transilvăneană târzie. Clădirea masivă cu etaj se înscrie într-un dreptunghi de aproximativ 94x57 m şi se compune din aripi care delimitează două curţi patrulatere neregulate, despărţite de o aripă de asemenea cu etaj. Curţile interioare sunt accesibile prin perechi de porţi dispuse pe laturile sudică şi nordică prevăzute cu pasaj acoperit cu bolţi semicilindrice cu penetraţii. Un pasaj strâmt, pietonal poate fi observat şi pe latura vestică a edificiului. Faţada principală iniţială a edificiului a fost cea de pe latura sudică cu traseul frânt, cea laterală era îndreptată spre est, spre străduţa care a fost desfiinţată odată cu realizarea fortificaţiilor din secolul al 18-lea. Ferestrele în cadre baroce şi eclectice sunt mai dese în jumătatea vestică. Porţile încheiate în arc semicircular la partea superioară sunt încadrate de panouri dreptunghiulare scoase în evidenţă. Planul edificiului este identic cu cel relevat în anul 1736 şi cu acela redat de Giovanni Morando Visconti în 1711. Prin urmare, refacerile ulterioare şi transformarea edificiului în cazarmă nu au afectat compoziţia planimetrică a clădirii colegiului. Realizarea însă a fortului în sistem Vauban a eliminat strada care despărţea colegiul de latura estică a incintei medievale cu o parte a acestuia din urmă. Ca urmare, edificiul nostru, care ocupa un loc deosebit în vechea compoziţie, în imediata apropiere a porţii Sf. Gheorghe, pe strada principală, sf. Mihail care se afla, implicit, şi în axul cetăţii medievale, ajunsese în colţul nord-estic al incintei noi. Putem să considerăm autentică şi faţada colegiului, aşa cum apare ea pe releveu. Pe desen se poate observa faţada corpului de clădire care avea în mijloc curtea interioară estică, cu unsprezece axe de goluri la etaj - exact numărul actual al golurilor - şi cu o poartă la parter, încadrată de 5+3 ferestre, pe când în spaţiul corespunzător curţii interioare vestice, se remarcă un gard de piatră prevăzut cu o poartă mai mică.

FIG. 1 Planul parterului

FIG. 3 Planul lui Giovanni Morando Visconti, 1711. Detaliu

 

FIG. 4  Planul din 1736. Detaliu

 

     Collegium Academicum Bethlenianum va fi ridicată, în anul 1629, la rangul de şcoală academică (Academicum Collegium seu Gymnasium illustre), cu trei facultăţi: teologică, filozofică şi filologică. Dintre disciplinele care se predau la colegiu amintim limbile clasice, teologia şi filozofia. Studenţii se recrutau dintre nobili şi dintre reprezentanţii păturii orăşeneşti. Şcoala avea 40 de elevi bursieri, susţinuţi din bugetul curţii princiare. Instituţia a avut meritul de a fi pregătit pe băncile ei mai multe serii de tineri pentru diferite cariere laice şi funcţii practice ale principatului.

     Prestigiul acestei şcoli de talie europeană se datoreşte în bună măsură profesorilor din Transilvania sau din Europa, care au activat aici, în decursul unor perioade de timp. Dintre profesorii de origine transilvăneană care au predat menţionăm pe Paul Keresztúri, pedagog însemnat cu idei progresiste, pe Ştefan Geleyi, care a susţinut înfiinţarea unei şcoli superioare pentru populaţia românească din Transilvania, pe Gheorghe Ştefan Csulai, cu cheltuiala căruia s-au tipărit cele dintâi cărţi româneşti la Alba Iulia. Nu în ultimul rând, trebuie să-l amintim pe învăţatul transilvănean de gândire europeană Apácyai Csere János (1625-1659), care a fost elev şi apoi profesor la colegiul din Alba Iulia, desăvârşindu-şi studiile mai apoi în Olanda, la Utrecht.

     La recomandarea lui Ştefan Bethlen, nepotul principelui, şi a lui Ştefn Geleyi, care i-au fost colegi de studii la Heidelberg, poetul silezian Martin Opitz (1597-1643), care astăzi e considerat părintele literaturii de limbă germană, acceptă invitaţia de a lucra la colegiul princiar din Alba Iulia. Dar, la acest colegiu, va activa numai un an (1622-1623), predând „poeţii clasici". Nici colegul lui Opitz, Iacobus Copius, nu rămâne decât 8 luni în atmosfera curţii princiare.
Colegiul cu rang universitar de la Alba Iulia a beneficiat, pentru o anumită perioadă de timp, de aportul ştiinţific şi pedagogic a patru mari învăţaţi de talie europeană, a căror contribuţie la ridicarea prestigiului de care s-a bucurat Alba Iulia trebuie subliniată. Este vorba de Johannes Henricus Alstedius, Johannes Henricus Bisterfeldius, ginerele primului, Johannes Piscator şi Isaacus Basirius.

     Alstedius (1588-1638), considerat cel mai mare polihistor al secolului al 17-lea, pedagog şi filozof, a desfăşurat în alba Iulia o activitate intensă de-a lungul a 9 ani. O parte dintre lucrările sale au fost imprimate la alba Iulia, sub directa sa supraveghere. Marea lor majoritate au fost manuale.
Al doilea profesor de formaţie europeană, al cărui nume este srâns legat de istoria culturală a oraşului în veacul al 17-lea s-a numit Johannes Henricus Bisterfeldius (1606 - 1655), un cunoscut naturalist al timpului, ginerele lui Alstedius, cu care a venit de fapt, în anul 1629, la Alba Iulia. Bisterfeld s-a bucurat de mare favoare la curtea princiară, fiind însărcinat cu diferite misiuni diplomatice în ţară şi străinătate.

     Fundaţia bethleniană de la Alba Iulia a mai beneficiat de erudiţia şi talentul unui alt profesor de talie europeană, pe nume Isaacus Basirius (1607-1676). Pe numele său adevărat, Basire de Préaumont, originar din Franţa, cu temeinice studii în olanda, din 1628 basirius se stabileşte în Anglia, unde va îndeplini funcţia de episcop de Lichfield şi Coventry şi prim capelan al regelui Carol Stuard. Împrejurările politice îl silesc să părăsească Anglia şi să activeze ca misionar în Orient. În asemenea condiţii îl cunoaşte pe acaţiu Baecsai, solul principatului transilvănean la Poarta Otomană. Basirius, pe atunci preot calvin la galata, în Constantinopol, este invitat să vină la Alba Iulia, ca profesor la colegiu, în locul lui Bisterfeld, decedat în acelaşi an (1655). La Alba Iulia va rămâne, în calitate de rector, destul de puţin timp, circa 3 ani, până în 1658, când, din cauza evenimentelor precipitate (invazia tătară), părăseşte oraşul.

     În legătură cu activitatea celor patru profesori de la colegiul de la Alba Iulia, respectiv Alstedius, Bisterfeldius, Piscator şi Basirius, trebuie să menţionăm că, după titlurile lucrărilor cu caracter didactic, tipărite la Alba Iulia sau în alte localităţi, se poate stabili, cu aproximaţie desigur, conţinutul învăţământului de la această instituţie de învăţământ superior transilvănean de orientare europeană. Aici s-au predat elemente de filozofie, teologie, limbile clasice, noţiuni de retorică, poetică şi oratorie, deci mai multe materii cu un conţinut umanistic, desigur după programele şcolilor apusene, de unde s-a luat modelul sau unde au activat înainte de a veni la Alba Iulia profesorii mai sus prezenţi.
Colegiul a fost incendiat în 1658, datorită teribilei invazii a turco-tătarilor lui Mohamed Köprűlű, când Cetatea a suferit însemnate pagube. Printr-un ordin al principelui Mihai Apaffy I şcoala superioară de la Alba Iulia a fost părăsită de profesorii şi elevii săi, care s-au refugiat la Aiud, înfiinţând colegiul de acolo în 1662. Odată cu dezastrul abătut asupra oraşului în 5-6 septembrie 1658, când clădirea colegiului a fost prădată, năvălitorii au ucis 53 de studenţi, ascunşi în turnurile bisericilor, instituţia dispare. Colegiul nu a fost refăcut decât în preajma anului 1672, atunci când au sosit la Alba Iulia, căutând pentru o vreme adăpost între zidurile sale, elevii şi profesorii alungaţi ai şcolii calviniste de la Sárospatak. Apoi în anul 1716, concomitent cu modernizarea cetăţii din Alba Iulia, edificiul a fost ocupat de armată, şcoala fiind obligată să se mute la Târgu Mureş şi ea aparţine şi astăzi aceleaşi instituţii.

 

Fig. 5 Faţada sudică a colegiului înainte de 1918

 

     O dovadă a exersării unei tradiţii în cultivarea multitudinii punctelor de vedere este coexistenţa în acelaşi spaţiu albaiulian, începând cu ultimul sfert al secolului al 18-lea, a unui seminariu şi apoi a unei şcoli superioare catolice.

     Episcopul Anton Sigismund Stoica (Sztoyka) baron de Szala a înfiinţat în anul 1753 un institut pentru formarea preoţilor sub denumirea de „Seminarium Incarnatae Sapientiae", care a funcţionat la început în clădirea de reşedinţă a episcopului. În 1758 a fost ridicată o clădire nouă pentru teologie, în apropierea catedralei, pe locul unde se află astăzi clădirea „Ieriko". După desfiinţarea ordinului iezuit (1773), împărăteasa Maria Tereza a dăruit seminarului în anul 1778 biserica şi mănăstirea iezuiţilor împreună cu toarte clădirile aferente. Aici s-a desfăşurat procesul de învăţământ teologic până în 1792, când episcopul Ignaţiu Batthyány a reuşit să obţină fosta mănăstire a Trinitarienilor. În fosta biserică episcopul şi-a adăpostit valoroasa sa bibliotecă (cunoscuta Bibliotecă Batthyaneum) şi un observator astronomic, iar partea locuibilă a mănăstirii a devenit clădirea Institutului Teologic. În această clădire se desfăşoară învăţământul teologic universitar până în ziua de azi. Episcopul Mihály Fogarasy a lărgit în anul 1877 clădirea Institutului cu o aripă nouă. În timpul episcopatului lui Márton Áron şi al lui Jakab Antal această „aripă-Fogarasi" şi-a căpătat forma de azi.

     Valorizarea dintr-o perspectivă complementară a acestei tradiţii universitare şi convingerea că participarea la o comunitate de valori simbolice pot fi modalităţi de armonizare a contrariilor şi de afirmare a adevărurilor de care avem cu toţii nevoie a stat la temelia înfiinţării în 1991 a Universităţii de stat „1 Decembrie 1918" în Alba Iulia.

     PLAN CETATE

1. ZIDUL VECHII CETĂŢI	15. SALA UNIRII
2. CATEDRALA ROMANO-CATOLICĂ	16. CATEDRALA ÎNCORONĂRII
3. PALATUL PRINCIAR	17. OBELISCUL HOREA, CLOŞCA Ş! CRIŞAN
4. COLEGIUL ACADEMIC	18. STATUIA ECVESTRĂ A LUI MIHA! VITEAZUL      Basorelieful UNIREA Ţărilor Române
5. PALATUL APOR	19. FOSTUL SPITAL MILITAR
6. PALATUL EPISCOPIEI ROMANO-CATOLICE	20. CASĂ SEC. XVIII
7. POARTA i-a A CETĂŢII	21. REGIMENTUL PONTONIERI -1897
8. POARTAa lll-a A CETĂŢII	22. MAGAZIE, SFÂRŞIT SEC. XVIII
9. POARTA a IV-a A CETĂŢII	23. POPOTA-1900
10. COMISARIATUL Şl MANUTANŢA	24. PARCUL UNIVERSITĂŢII
11. BIBLIOTECA BATTHYANEUM	25. COLEGIUL BETHLEN
12. MONUMENTUL LOSENAU	26. INSTITUTUL ROMANO-CATOLIC
13. EDIFICIUL BABILON (MUZEUL UNIRII)
14. MONUMENTUL CUSTOZZA