Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia - Despre UAB
 
Raport 2013

Inapoi la rapoarte anuale ale rectorului

 

RAPORT

ASUPRA EVOLUŢIEI ACTIVITĂŢII

UNIVERSITĂŢII „1 DECEMBRIE 1918" DIN ALBA IULIA

ÎN ANUL 2013

 

     Prezentul Raport asupra activităţii Universităţii „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia, aferent anului 2013, este elaborat în conformitate cu prevederile Art. 130 din Legea educaţiei naţionale 1/2011 şi are următoarea structură: 1. Situaţia asigurării calităţii în Universitatea „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia; 2. Situaţia financiară a Universităţii pe surse de finanţare şi de cheltuieli; 3. Situaţia programelor de studii - 2013-2014; 4. Situaţia personalului instituţiei - 2013; 5. Situaţia posturilor vacante; 6. Rezultatele activităţii de cercetare - 2013; 7. Situaţia respectării eticii universitare şi a eticii activităţilor de cercetare.

 


I. Situaţia asigurării calităţii

în Universitatea „1 Decembrie 1918" din alba iulia

 

     A. Dezvoltarea cadrului de asigurare a managementului calităţii                               

     Strategia managerială a Universităţii, axată pe creşterea continuă a calităţii procesului didactic şi a cercetării ştiinţifice, dinamica dezvoltării relaţiilor de colaborare cu instituţii prestigioase de învăţământ şi de cercetare şi, nu în ultimul rând, cu mediul economic privat, au condus la recunoaşterea Universităţii, atât pe plan naţional cât şi internaţional, ca o instituţie orientată spre performanţă. Universitatea „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia îşi propune să devină un pol de excelenţă la nivel regional, prin crearea unor centre de cercetare axate pe excelenţă, cu implicaţii majore în dezvoltarea socio-economică a comunităţii. În acest context, misiunea Universităţii este orientată spre formarea de specialişti pentru piaţa muncii, răspunzând cererii de resursă umană calificată pe plan local şi regional, dar şi la nivel naţional/internaţional. Sistemul de conducere şi administraţie este unul coerent, integrat şi transparent şi respectă reglementările legale în vigoare în noua sa configuraţie.

     În concordanţă cu misiunea Universităţii, obiectivul pe termen mediu, propus în planul managerial al Rectorului, vizează creşterea performanţei ştiinţifice a personalului didactic şi de cercetare, precum şi corelarea achiziţiilor teoretice dobândite de studenţi şi masteranzi cu pachetul de abilităţi practice necesare la încadrarea în câmpul muncii, prin asigurarea condiţiilor de desfăşurare a practicii de specialitate şi a practicii profesionale în medii identice viitorului loc de muncă.

     În anul 2013, au fost operate câteva măsuri privind strategia de dezvoltare a Universităţii. Între acestea, menţionăm:

     1. În anul 2013 s-au derulat procedurile pentru evaluarea instituţională a Universităţii „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia, în cadrul programului de evaluare instituţională (IEP), de către Asociaţia Universităţilor Europene (EUA), care se află în Registrul European al Agenţiilor de Calitate (EQAR). Evaluarea internaţională s-a făcut în cadrul în cadrul proiectului Pregătiţi pentru inovare, pregătiţi pentru o mai bună soluţionare a nevoilor locale. Calitatea şi diversitatea universităţilor româneşti. Centrul pentru Managementul Calităţii şi Strategie Instituţională a coordonat elaborarea Raportului de autoevaluare instituţională (aprobat conform Hotărârii Senatului Universităţii nr. 18/5458/23.04.2013) şi a

asigurat desfăşurarea celor doua vizite ale echipei de evaluatori, în lunile mai şi octombrie.                     

      2. Universitatea şi-a continuat şi dezvoltat strategia pentru calitate în domeniul învăţământului, în acord cu standardele naţionale şi cu criteriile academice de evaluare a universităţilor. În acest sens, s-a optat pentru promovarea unei politici consecvente de dezvoltare cantitativă şi calitativă a corpului profesoral şi de cercetători, atât prin atragerea de resurse umane de calitate, cât şi prin aplicarea standardelor de calitate în evaluarea şi promovarea personalului existent. Strategia instituţională a vizat: promovarea excelenţei în cercetarea ştiinţifică; dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor academice pe plan naţional şi internaţional; sprijinirea excelenţei individuale pentru cadrele didactice şi cercetători; creşterea calităţii vieţii studenţilor şi crearea de oportunităţi pentru dezvoltarea personală şi profesională a acestora în vederea integrării active şi profesionale în societate; promovarea unui management instituţional performant; dezvoltarea şi modernizarea bazei materiale; asigurarea şi diversificarea resurselor financiare.

     3. UAB are o autonomie largă în stabilirea politicilor universitare şi în asigurarea sistemului instituţional de management al calităţii. Punerea în aplicare a managementului calităţii se realizează prin: Codul de Asigurare a Calităţii Educaţiei, Declaraţia pentru Calitate, Proceduri şi Documentaţii pentru Managementul Proceselor Educaţionale. A fost revizuit şi aplicat Sistemul domeniilor, criteriilor, standardelor şi indicatorilor de evaluare internă a calităţii educaţiei, care cuprinde descrierea standardelor şi a indicatorilor de performanţă pentru fiecare domeniu (capacitatea instituţională, eficacitatea educaţională şi managementul calităţii), stabilirea nivelurilor corespunzătoare standardelor şi, după caz, a standardelor de referinţă asumate de Universitate, precum şi procedurile orientative de evaluare a fiecărui standard de calitate.

     4. S-a realizat 1 audit intern în anul 2013 în luna iunie, în acord cu cerinţele ISO 9001:2008, audit care a avut drept scop verificarea prin sondaj a unor activităţi didactice şi extra-didactice din cadrul structurilor auditate, în ceea ce priveşte respectarea condiţiilor de legalitate, eficacitate, de a adăuga valoare prin formularea recomandărilor, iar în cazul identificării unor neconformităţi, de a se corecta.

 

     B. Asigurarea calităţii proceselor educaţionale, promovarea şi internaţionalizarea sistemului de învăţământ

     Prin actualul program managerial, UAB îşi propune să devină un pol de excelenţă la nivel regional şi naţional, prin generarea şi transferul de cunoaştere cu impact direct asupra calităţii mediului socio-economic. În acest sens, preocuparea pentru asigurarea calităţii proceselor educaţionale a fost o constantă a strategiei Universităţii, fiind dublată de interesul deosebit acordat de către Rectorul Universităţii obţinerii unui număr suficient de granturi de studii  pentru programele de licenţă, masterat şi doctorat ale UAB, în beneficiul studenţilor şi pentru  păstrarea echilibrului financiar al instituţiei; aceste locuri au fost ocupate în procent de 100% în cele două sesiuni de Admitere din 2013. Obiectivul strategic fundamental l-a constituit prioritatea acordată calităţii educaţiei şi cercetării, dar şi adoptarea de măsuri care să asigure atragerea studenţilor către programele de studiu ale UAB, în contextul tendinţelor  demografice în scădere, înregistrate în ultimii ani, care au un impact major asupra numărului de studenţi.

     În anul universitar 2012-2013, în cadrul UAB participă la programele de licenţă, masterat şi doctorat un număr de 4303 studenţi. Evoluţia efectivelor de studenţi ai Universităţii a fost determinată de câţiva factori, între care de referinţă este promovabilitatea scăzută, în ultimii ani, la examenul de Bacalaureat, fapt care a influenţat, într-o oarecare măsură, numărul candidaţilor care au optat pentru studii universitare de licenţă. Ca măsură compensativă, UAB a procedat la autorizarea a trei noi programe de licenţă în limba engleză, în vederea atragerii studenţilor străini. Programele cu predare în limba engleză, supuse evaluării ARACIS în anul 2013 şi autorizate să funcţioneze sunt Arheologie, Administrarea afacerilor, Informatică. Acestora li se adaugă şi un nou program în domeniul Filologie, care răspunde cerinţelor de pe piaţa muncii: Traducere şi interpretare (Limbi moderne aplicate), program autorizat tot în 2013.

     Printre măsurile imediate şi pe termen mediu orientate spre internaţionalizarea UAB şi spre creşterea atractivităţii instituţiei în rândul elevilor şi studenţilor, dar şi în mediul socio-economic şi cultural, le menţionăm pe cele enunţate mai jos.

      1. În cadrul politicii de internaţionalizare şi de promovare a ofertei educaţionale a UAB, un accent deosebit s-a pus pe promovarea instituţiei în mediul diplomatic. Reprezentanţi ai universităţii au participat la numeroase târguri internaţionale, întâlniri diplomatice, vizite oficiale, workshop-uri şi manifestări ştiinţifice de prestigiu, după cum urmează:

     - 19 februarie 2013: o delegaţie UAB a participat la ceremoniile prilejuite de aniversarea Universităţii de Stat „B.P.Hasdeu" din Cahul. Delegaţia UAB a fost condusă de  condusă Rectorul Prof. univ. dr. Daniel Breaz şi cu acest prilej a fost semnat Acordul-cadru de colaborare între cele două instituţii, în baza căruia se vor derula activităţi didactice şi de cercetare comune, schimburi academice, programe şi proiecte cu participarea cadrelor universitare şi a studenţilor din cele două instituţii de învăţământ superior. Aceeaşi delegaţie a UAB a derulat şi discuţii cu Consului României la Cahul şi cu conducerea Raionului Cahul, în vederea promovării oportunităţilor de studiu de care studenţii din Republica Moldova se pot bucura la UAB;

     - 11-12 aprilie 2013: Universitatea „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia a organizat, în parteneriat cu Academia Română şi cu Consiliul Regiunilor şi Oraşelor Dunărene (Council of Danube Cities and Regions) primul forum european axat pe problematica internaţionalizării învăţământului superior din România: DANUBE EDUCATION FORUM. Education and Skills for Jobs, Growth and Stability. Internationalisation of Higher Education. Au participat reprezentanţi ai Guvernului, autorităţi centrale, regionale şi locale, reprezentanţi ai Academiei Române, ambasadori şi reprezentanţi ai corpurilor diplomatice  ale unor state europene, din Orientului Mijlociu, Africa, Americii Centrală şi de Sud, rectori, prorectori, delegaţi ai mediul universitar din întreaga ţară. Discuţiile s-au concentrat deopotrivă asupra oportunităţilor şi obstacolelor procedurale pe care le presupune deschiderea învăţământului universitar spre o piaţă internaţională de absorbţie a viitorilor studenţi, semnalându-se constant importanţa strategică şi credibilitatea pe care o are învăţământul superior românesc în perimetrul mondial, nevoia de a gestiona şi de a promova corect resursele intelectuale şi materiale de care România dispune şi pe care le poate oferi în procesul de coroborare a competenţelor şi capacităţilor absolvenţilor cu nevoile mereu în schimbare de pe piaţa muncii. Participanţii au conchis că este imperios necesară demararea unor strategii unitare de marketing universitar internaţional, realizarea unor proiecte complementare de promovare a ofertei educaţionale din România, stimularea antreprenoriatului şi a creativităţii, corelarea costurilor la calitatea programelor, sporirea competitivităţii. În acest sens, a fost lansată chiar ideea realizării unei alianţe între mediul universitar şi cel pre-universitar din Regiunea Dunării, care să permită efortul comun de atragere a studenţilor internaţionali în România.

     - 5 iunie - 10 iunie 2013: Rectorul Universităţii a efectuat o vizită în Sri Lanka, în cadrul unei delegaţii oficiale a Ministerului Educaţiei Naţionale. Întâlnirile oficiale au vizat schimburile academice în plan ştiinţific şi atragerea de studenţi internaţionali către programele de învăţământ din universităţile româneşti. Au fost diseminate informaţii despre calitatea învăţământului în cadrul UAB şi au fost distribuite materiale de promovare pentru elevii din Sri Lanka, în mod special interesaţi de programele cu predare în limba engleză.

     - 26-30 iunie 2013: UAB a organizat Joint International Meeting of the American Mathematical Society and the Romanian Mathematical Society, in partnership with "Simion Stoilow"Institute of Mathematics of the Romanian Academy. La acest eveniment, organizat pentru prima dată în România, au participat aproximativ 500 de matematicieni din peste 30 de ţări ale lumii. Pentru câteva zile, Alba Iulia a devenit polul excelenţei mondiale în cercetarea ştiinţifică din domeniul matematicii.

     - 14-18 octombrie 2013: Rectorul UAB a efectuat o vizită oficială în Iran, împreună cu un grup de rectori din România. În cadrul acestei întâlniri au avut loc prezentări ale universităţilor româneşti reprezentate în cadrul delegaţiei şi prezentarea Universităţilor din Teheran şi Isfahan. Cu prilejul vizitei oficiale în Iran au fost stabilite direcţiile de colaborare: necesara şi obligatoria semnare a unui Acord-cadru la nivel naţional, în  baza căruia să se încheie ulterior toate acordurile bilaterale dintre instituţii; posibilitatea atragerii elevilor din Iran care deţin diplomă de bacalaureat către programele de licenţă/ masterat/ doctorat din universităţile româneşti, după absolvirea anului pregătitor de învăţare a limbii române sau direct către programele cu predare în limba engleză;

     - 11-22 decembrie 2013: o delegaţie a UAB a participat la târgul educaţional internaţional din Kuala Lumpur, în Malaysia, cel mai important eveniment de acest gen din Asia. În cadrul acestui târg internaţional, UAB şi-a promovat oferta educaţională prin materiale în limba engleză referitoare la specializările care se pretează la piaţa asiatică. Cu prilejul vizitei în Malaysia, s-au derulat întâlniri oficiale la nivel diplomatic, s-au susţinut sesiuni de prezentare a UAB şi s-au purtat discuţii privind semnarea acordului de parteneriat cu IKON (Institutul Naţional pentru Studii Culturale Occidentale din Kuala Lumbur), acest din urmă institut fiind invitat să devină membru fondator al Centrului de Studii Asiatice al UAB;

 

     2. Promovarea instituţională s-a fundamentat pe aplicarea, prin Biroul de Imagine şi Marketing, a unei politici transparente, dinamice şi constructive cu privire la informarea, recrutarea şi admiterea studenţilor români şi străini şi la promovarea imaginii Universităţii prin diverse mijloace. Principalele măsuri imediate au constat în dezvoltarea marketingului universitar, asigurat prin mijloace precum: întărirea relaţiilor cu mass-media şi publicarea constantă a unor materiale informative (de tip comunicate de presă, interviuri ale profesorilor şi studenţilor sau participări periodice ale purtătorului de cuvânt la emisiuni TV sau radiofonice), evenimente vizând diseminarea activităţilor educative, ştiinţifice şi culturale desfăşurate în cadrul Universităţii; editarea şi difuzarea unor broşuri, pliante, afişe şi a unor materiale specifice, cu o grafică personalizată, de tip plachete, pliante, mouse-pad-uri, suporturi telefoane mobile, agende, pixuri, tablouri, diplome, rollup-uri, calendare, materiale de protocol ş.m.a.); publicarea pe website a informaţiilor pertinente pentru Admitere, organizarea unor evenimente publice pentru informare (echipe mixte de promovare în licee, „Caravana Admiterii", „Ziua porţilor deschise", vizite ale elevilor în cadrul programului „Şcoala altfel", proiecte şi parteneriate cu mediul preuniversitar, atragerea cadrelor didactice din învăţământul preunivesitar la manifestările ştiinţifice şi culturale organizate la UAB), deschiderea unui forumul de consiliere şi îndrumare pentru elevi şi părinţi în perspectiva Admiterii.

     Un proiect de amploare în acest sens a fost demarat şi este derulat în cadrul Facultăţii de Ştiinţe („Fii activ, fii implicat!"), prin realizarea unor parteneriate pe acţiuni variate cu toate liceele din Alba Iulia, cu participarea elevilor, studenţilor şi profesorilor.

 

     3. Diversificarea strategiilor de predare şi utilizare a noilor tehnologii (video, audio, resurse în format electronic ş.a.) este un proces în derulare, stimulat şi de extinderea dotărilor corespunzătoare în majoritatea sălilor de curs şi seminar. Astfel, s-a constatat şi în cursul anului universitar 2012-2013 utilizarea unor strategii de învăţare eficientă, utilizate în relaţia cu studenţii, atât pentru forma de învăţământ de zi, cât şi în cadrul învăţământului la distanţă. Menţionăm, în acest sens, şi contribuţia pe care o au platformele electronice în învăţare E-learning şi proiectele aflate în derulare în 2013 (POSDRU/109/2.1/G/82018/- „Firma virtuală - Sistem interactiv de învăţare pentru creşterea gradului de ocupare şi adaptare a studenţilor pe piaţa muncii";  POSDRU/90/2.1./S/63960/- „Convergenţa pregătirii universitare cu viaţa activă în domeniul economic".

 

     4. Un rol important în asigurarea calităţii este dat de evaluarea proceselor educative. Evaluarea internă a programelor de studii s-a realizat anual, sub coordonarea directorului de departament şi cu sprijinul structurilor de calitate; evaluarea externă a programelor de studii  s-a realizat de către ARACIS. În anul universitar 2013, au fost evaluate 12 programe de licenţă (dintre care 5 specializări noi) şi 10 de programe de studii universitare de master.

 

     5. Centrul de Informare, Consiliere şi Orientare în Carieră (CICOC) din cadrul Universităţii ,,1 Decembrie 1918" din Alba Iulia a înregistrat în 2013 o importantă diversificare a serviciilor pentru studenţi, în domenii precum consilierea şi orientarea în  carieră, îndrumare, training-uri deschise şi ateliere de lucru axate pe dezvoltarea abilităţilor personale.

     Centrul de Informare, Consiliere şi Orientare în Carieră derulează activităţi în parteneriat cu Liga Studenţilor Universităţii „1 Decembrie 1918"; Asociaţia ALUMNI, instituţii publice locale, naţionale şi internaţionale; agenţi economici publici şi privaţi. Printre evenimentele organizate de către CICOC în 2013 se numără: Bursa locurilor de Muncă pentru Absolvenţi, realizată în parteneriat cu Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Alba şi Asociaţia Absolvenţilor - ALUMNI, implicarea în două proiecte finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, sesiuni de informare la care au fost invitate personalităţi din diferite domenii. Începând cu anul 2013, o dată la doi ani, este organizată de către CICOC Conferinţa ,,Carreer Management in Knowlege Based Society", în parteneriat cu Institute for Econometrics and Informatics, University of Czestochowa, Polonia şi Consiliul Judeţean Alba.

 

     6. UAB a dezvoltat continuu cooperarea cu alte universităţi, structuri de cercetare şi companii, din toată Europa, având în momentul de faţă încheiate un număr de 180 de acorduri de parteneriat cu instituţii din străinătate, din care 45 sunt acorduri cadru de parteneriat încheiate cu Universităţi din Europa, Asia, Orientul Mijlociu, America de Nord şi de Sud, 89 sunt acorduri de cooperare cu Universităţi în cadrul programului Erasmus, 25 cu firme de plasament, companii şi universităţi din străinătate pentru practica studenţilor cuprinşi în programul Erasmus şi 21 sunt contracte de cercetare cu institute şi universităţi din Europa, Asia şi America. Un accent deosebit s-a pus pe stimularea mobilităţile internaţionale oferite de programul ERASMUS. Schimbul de studenţi cu universităţi din UE şi efectuarea stagiilor de practică în companii româneşti şi din UE permit viitorilor absolvenţi îmbunătăţirea şi diversificarea portofoliul lor de cunoştinţe şi abilităţi pentru a debuta cu succes în carieră.

 

     7. În vederea întăririi colaborării dintre UAB şi mediul preunivesitar, în anul 2013 a fost semnat un Acord de parteneriat între UAB şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba. Acordul vizează dezvoltarea unui parteneriat durabil între învăţământul universitar şi cel preuniversitar din judeţul Alba, care să conducă la implicarea activă a elevilor, studenţilor şi profesorilor în activităţi care să aibă ca finalitate transferul de bune practici între cele două nivele de învăţământ şi stimularea proiectelor de colaborare ştiinţifică şi culturală, în vederea promovării constante a valorilor specifice învăţământului din judeţul Alba. În baza acestuia, colaborarea dintre cele două instituţii va îmbrăca o gamă largă de forme: activităţi comune, cu implicarea directă a elevilor, studenţilor şi profesorilor în manifestări educative, ştiinţifice, culturale şi de divertisment, precum simpozioane, conferinţe ştiinţifice naţionale şi internaţionale, proiecte strategice de cercetare-dezvoltare-inovare, workshop-uri, dezbateri pe teme de interes major privind evoluţia învăţământului românesc, competiţii sportive, mese rotunde, evenimente multiculturale, expoziţii, excursii de studiu ş.a.); organizarea Caravanei Admiterii în toate liceele judeţului Alba şi sprijinirea tuturor activităţilor propuse de către ISJ Alba prin programul „Şcoala altfel" şi prin programe similare, cu accesul liber al elevilor şi profesorilor la toate activităţile desfăşurate în cadrul Universităţii (cursuri, laboratoare, cursuri practice, dezbateri, activităţi extracurriculare, vizite de informare privind calitatea serviciilor sociale oferite studenţilor etc.); participarea cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar la sesiunile ştiinţifice şi la conferinţele organizate în cadrul Universităţii etc.

 

     8. Un interes major a fost acordat, în anul 2013, îmbunătăţirii calităţii practicii studenţilor. În acest sens, în cadrul şedinţei de lucru a Senatului de Onoare al UAB şi a Consiliului de Administraţie al UAB din data de 25 aprilie 2013, s-au discutat câteva aspecte punctuale privind modalităţile de eficientizare a practicii de specialitate şi a practicii profesionale a studenţilor Universităţii „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia, punct de maxim interes în programul managerial în vigoare. Concluziile şi propunerile au fost înaintate către MEN şi vizează, în principal, următoarele aspecte: necesitatea regândirii, la nivel naţional, a structurii şi a modului de desfăşurare a practicii studenţilor, cu obligatoria creştere a ponderii orelor de practică profesională în ariile curriculare universitare specifice tuturor programelor de licenţă şi masterat; organizarea practicii în perioadă compactă, aşa încât studenţii să poată urma, progresiv şi unitar, un program de pregătire prestabilit prin colaborare cu agenţii economici şi cu celelalte instituţii partenere; necesitatea de a impulsiona şi de a stimula constant dezvoltarea creativităţii şi a spiritului antreprenorial al studenţilor, în vederea unei mai bune gestionări ulterioare a situaţiilor ivite la locul de muncă; stimularea activităţilor interactive şi de socializare intrainstituţională, inclusiv prin corelarea învăţării prin intermediul firmelor de exerciţiu, în cabinete şi laboratoare specializate,  cu dobândirea de deprinderi şi abilităţi practice în situaţii concrete din mediul economic, financiar, educaţional, social şi cultural; includerea, în comisiile de finalizare a studiilor de licenţă şi de masterat, a unor reprezentanţi ai agenţilor economici şi ai instituţiilor partenere; flexibilitate din partea ARACIS şi MEN în înfiinţarea în universităţi a unor programe de licenţă/ master la propunerea mediului de afaceri; posibilitatea de cofinanţare a unui program de licenţă/ master de către mediul economic; facilităţi fiscale pentru agenţii economici privaţi care primesc studenţi pe perioada desfăşurării practicii de specialitate.

 

     9. A fost continuat şi amplificat procesul de modernizare a dotărilor pentru laboratoare, cabinete şi amfiteatre. Cea mai mare parte a laboratoarelor cuprinde aparatură modernă, unele de „ultimă oră", permiţând îmbinarea activităţilor de învăţământ cu cele de cercetare. S-au extins laboratoarele computerizate multifuncţionale şi multimedia, înzestrate cu soft-uri moderne. Amfiteatrele sunt dotate cu tehnică de proiecţie video. Este în derulare un amplu proces investiţional de modernizare şi reabilitare a noi spaţii de învăţământ (Corpul H) şi de reînnoire a mobilierului. Prin proiectele POSDRU derulate de Universitate au fost dotate cu aparatură şi mobilier mai multe laboratoare.

     În ultimul trimestru al anului 2012, Ministerul a aprobat acordarea finanţării necesare reabilitării unei clădiri din patrimoniul universităţii, destinată creării unor noi spaţii de învăţare şi cercetare. Procesul de dotare şi de reînnoire a dotărilor este continuu, în acord cu cerinţele unui învăţământ modern.

 

     10. Biblioteca Universităţii funcţionează într-o clădire amenajată modern, care dispune de un sistem informatizat, baza de date putând fi consultată atât în reţeaua internă - pe calculatoarele puse la dispoziţia utilizatorilor - cât şi on line. Pe lângă împrumutul la domiciliu, Biblioteca dispune de cinci săli de lectură specializate cu acces liber la raft. Accesul la colecţiile Bibliotecii se face la baza CARD-ului de acces. Biblioteca Centrală dispune de colecţii enciclopedice şi/sau specializate de publicaţii cu  caracter ştiinţific şi de înaltă valoare culturală şi dispune de un fond de carte de peste 80.000 de volume şi o colecţie de periodice de peste 90 abonamente (titluri). Biblioteca Facultăţii de Teologie dispune, de asemenea, de un fond de carte de peste 36.000 de volume carte, 16.000 de periodice şi două săli de lectură cu câte 25 locuri. Există un număr de  91 abonamente la reviste de specialitate, din care 58 în limba română, 33 în limbi de circulaţie internaţională - engleză, franceză, germană, italiană), precum şi un număr de 6 resurse ştiinţifice, în format electronic (EMERALD, SPRINGERLINK, CAMBRIDGE, OXFORD, THOMSON Web of Science  şi JSTOR). 

     Universitatea are tipografie şi editură proprie, Editura Aeternitas, precum şi Editura „Reîntregirea" a Facultăţii de Teologie, ambele acreditate de către CNCS. Acestea asigură multiplicarea cursurilor şi a celorlalte materiale necesare procesului de învăţământ şi de cercetare. Cursurile elaborate de cadrele didactice sunt puse la dispoziţia studenţilor în bibliotecă, fiind tipărite în Seria Didactica. Sistemul bibliotecilor Universităţii include şi o Bibliotecă virtuală, dotată cu 25 de calculatoare,  cu aparatură şi materiale specifice (un catalog de descrieri bibliografice realizat prin intermediul soft-ului specializat ProCite 5, un repertoriu al resurselor web cu relevanţă pentru cercetarea ştiinţifică, un depozit de lucrări de specialitate şi studii disponibile full text, imprimantă, scanner ş.a.).

 

     11. Centrul de Învăţământ la Distanţă, Frecvenţă Redusă şi Formare Continuă a desfăşurat în anul universitar 2012-2013, multiple activităţi care au vizat îmbunătăţirea calităţii suporturilor de curs prin utilizarea de către cadrele didactice a unui Ghid de Elaborare a Materialelor de Studiu pentru Învăţământul la distanţă şi Învăţământul cu frecvenţă redusă şi elaborarea Ghidului de Managementul Calităţii pentru Învăţământul la distanţă şi Învăţământul cu frecvenţă redusă, acesta având la bază cerinţele standardelor de referinţă, ale indicatorilor de performanţă şi ale metodologiei elaborate de către ARACIS. Pentru programele de învăţământ la distanţă este utilizată platforma E-learning, MOODLE, unde sunt postate suporturile de curs precum şi date legate de aplicaţiile de la seminarii. Există, în cadrul platformei, posibilitatea de comunicare directă şi de autotestare a studentului. Începând cu 2012-2013, s-a trecut la utilizarea platformei RAEL, dezvoltată prin proiectul POSDRU, „RAEL - REŢEA ACADEMICĂ DE E-LEARNING", dar şi în cadrul proiectului „Excelenţă academică în învăţământul la distanţă şi învăţământul cu frecvenţă redusă - un demers pentru calitate".

     Deosebit de important pentru UAB este faptul că în anul 2013 s-a reuşit deschiderea cu succes a unui Centru de învăţământ la distanţă la Turda, cu sprijinul autorităţilor locale, fapt care facilitează accesul larg la programele de studii ale UAB pentru numeroşi studenţi din această zonă geografică.

 

     12. Structurile responsabile pentru managementul calităţii sunt: Centrul pentru Managementul Calităţii şi Strategie Instituţională (CMCSI) şi Comisia pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii. Centrul pentru Managementul Calităţii şi Strategie Instituţională este o structură cu caracter operaţional şi consultativ specializată în coordonarea şi aplicarea procedurilor, criteriilor, standardelor şi indicatorilor de evaluare a calităţii, corespunzător strategiei pentru calitate adoptate de Senat şi sistemului de asigurare şi evaluare a calităţii întocmit de Comisia pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii.

     Comisia pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii elaborează anual un Raport de evaluare internă privind calitatea educaţiei. Acesta reflectă, într-un limbaj clar, accesibil beneficiarilor direcţi sau indirecţi ai Universităţii, situaţia reală a îndeplinirii criteriilor, standardelor şi indicatorilor de calitate, precum şi politicile instituţionale în materie de asigurare şi dezvoltare a calităţii.

     Raportul anual de evaluare internă privind calitatea educaţiei este însoţit de un set de propuneri ale Comisiei pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii vizând îmbunătăţirea indicatorilor de performanţă şi a managementului calităţii. Pe baza acestor propuneri, Senatul adoptă un plan de măsuri pentru asigurarea calităţii, care face parte integrantă din planul operaţional anual.

     Raportul anual de evaluare internă privind calitatea educaţiei este principalul document care este pus la dispoziţia ARACIS sau a altor organisme abilitate pentru evaluarea externă a Universităţii, atunci când se solicită evaluarea periodică sau, după caz, autorizarea ori acreditarea, unui program de studii, a unei structuri sau a întregii instituţii.

     Comisia de Evaluare şi Asigurarea Calităţii şi Centrul pentru Managementul Calităţii şi Strategie Instituţională (CMCSI) au întreprins acţiuni menite să îmbunătăţească cultura calităţii prin organizarea de traininguri şi cursuri de specializare în domeniul managementului calităţii. A fost elaborată Procedura operaţională privind realizarea activităţilor de benchmarking prin care se urmăreşte colectarea şi prelucrarea informaţiilor referitoare la activitatea mai multor universităţi din ţară şi străinătate, pentru efectuarea unor comparaţii cu acestea, în vederea stabilirii de repere calitative şi cantitative proprii. Aplicarea chestionarelor se realizează în cadrul Centrului de Relaţii Internaţionale.

 

     13. În anul 2013, au fost supuse aprobării Senatului: Regulamentul pentru acordarea titlului CUM GRATIE, Regulamentul pentru acordarea titlului de Profesor Consultant şi a titlului onorific de Profesor Emerit. S-a probat acordarea titlului onorific de Profesor Emerit, în iulie 2013, pentru următoarele cadre didactice: Prof.univ.dr. Iacob Mârza, Prof.univ.dr. Florin Stănescu, Prof.univ.dr. Cornel Tatay-Baltă şi, de asemenea, în noiembrie 2013, Prof.univ.dr. Ion Buzaşi. În anul 2013 au fost acordate la Universitatea „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia şapte titluri de Doctor Honoris Causa, cu respectarea prevederilor Regulamentului de funcţionare a Comisiei pentru acordarea titlurilor şi distincţiilor universitare.

 

     C. Asigurarea calităţii cercetării ştiinţifice  

     La nivel instituţional, managementul calităţii cercetării ştiinţifice este asigurat de două structuri operaţionale:

     a) Consiliul Cercetării Ştiinţifice, ca organism al Senatului, responsabil cu definirea direcţiilor strategice fundamentale privind cercetarea ştiinţifică, cu elaborarea standardelor şi procedurilor de evaluare a calităţii cercetării, cu analiza şi propunerea către Senat a bugetului de venituri şi cheltuieli al structurilor şi activităţilor de cercetare ştiinţifică.

     b) Centrul pentru Managementul Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, ca structură cu caracter operaţional specializată în coordonarea şi aplicarea procedurilor, criteriilor, standardelor şi indicatorilor de evaluare a calităţii cercetării ştiinţifice la nivel instituţional, în conformitate cu strategia de dezvoltare a cercetării ştiinţifice adoptată de Senat.

     Ca urmare a noilor exigenţe impuse de standardele de evaluare şi asigurare a calităţii cercetării, la nivelul Universităţii este activă Strategia de dezvoltare a cercetării ştiinţifice pe termen mediu şi lung (2007-2013). Strategia porneşte de la analiza rezultatelor anterioare şi a situaţiei actuale a cercetării ştiinţifice şi formulează direcţiile şi obiectivele privind dezvoltarea structurilor, programelor şi proiectelor de cercetare, precum şi a resurselor umane, materiale şi financiare necesare punerii în practică a strategiei.

     Cercetarea ştiinţifică este principalul indicator în ierarhizarea instituţiilor de învăţământ superior, aşa încât unul dintre obiectivele principale propuse în programul managerial al rectorului fiind transformarea universităţii într-un pol de excelenţă la nivel regional, prin generarea şi transferul de cunoaştere cu impact direct asupra calităţii mediului socio-economic. În acest sens, în anul universitar 2012-2013 s-au propus măsuri de susţinere a cercetării ştiinţifice, de încurajare şi motivare a cadrelor didactice, astfel: sprijinirea publicării de cărţi în edituri recunoscute internaţional, pe baza analizei realizate în Consiliul de Administraţie, în funcţie de relevanţa editurii pentru panelul din care face parte fiecare domeniu; acordarea unor sume din veniturile proprii pentru taxele de participare/publicare sau alte cheltuieli la conferinţe şi în diverse publicaţii cotate ISI.

     Cercetarea este valorificată prin: publicaţii pentru scopuri didactice, publicaţii ştiinţifice, cercuri studenţeşti şi alte structuri de valorificare (universitatea organizează sesiuni naţionale şi internaţionale ale cadrelor didactice şi studenţilor, iar comunicările sunt publicate în buletine ştiinţifice cotate ISBN sau ISSN sau în reviste dedicate activităţii organizate). Rezultatele cercetării sunt apreciate la nivel naţional prin premii, citări, cotări etc. Publicaţiile, lucrările de anvergură etc. sunt menţionate în baze de date internaţionale.   

     Rezultatele cercetării sunt centralizate, analizate şi prelucrate cantitativ şi calitativ în cadrul raportului elaborat de către Centrul pentru Managementul Cercetării, Dezvoltării şi Inovării.

 

     D. Deschiderea către mediul economic şi socio-cultural                                  

     Dezvoltarea relaţiilor de parteneriat cu mediul economic şi socio-cultural, cu administraţia publică municipală şi judeţeană şi cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională 7 Centru reprezintă o coordonată constantă a strategiei Universităţii. Pe această bază a fost posibilă însăşi dezvoltarea Universităţii, de la nucleul restrâns de oameni şi de bază materială la înfiinţare, la dimensiunile de astăzi ale instituţiei. Se poate afirma că, în prezent, Universitatea este percepută ca o instituţie reprezentativă pentru comunitatea în care fiinţează şi ca un factor de convergenţă a intereselor şi aspiraţiilor comunităţii. Dintre elementele de deschidere spre mediul social menţionăm:

     1. Pentru aplicarea strategiei de integrare activă în comunitatea socială locală şi regională funcţionează Senatul de Onoare al Universităţii. Acesta cuprinde personalităţi prestigioase ale vieţii economice şi sociale la nivel local, zonal şi regional, manageri de firme, bănci şi instituţii publice sau private, conducători din sfera administraţiei publice. Senatul de Onoare se întruneşte de două ori pe an. Între întruniri, activitatea este condusă de Consiliul Senatului de Onoare. Misiunea principală a acestor foruri constă în elaborarea şi punerea în practică a strategiei de integrare activă a Universităţii în comunitatea locală, zonală şi regională, precum şi a strategiei de Universitate antreprenorială.

     2. Universitatea cooperează cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională 7 Centru, participă la acţiunile organizate de aceasta.

     3. Un parteneriat eficient se derulează cu Primăria Municipiului Alba Iulia, materializat în organizarea de acţiuni comune şi în sprijinul direct pe care Primăria îl acordă Universităţii în dezvoltarea bazei sale materiale. În fiecare an, Primăria acordă premii de excelenţă celor mai buni studenţi ai Universităţii. Relaţii bune de cooperare există şi cu Prefectura şi cu Consiliul Judeţean Alba. Consiliul Judeţean Alba este constant implicat în susţinerea financiară şi logistică a celor mai multe dintre manifestările ştiinţifice şi culturale naţionale şi internaţionale organizate în cadrul UAB, dar susţine şi promovează şi activităţile sportive şi recreative.

     4. Prin Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, Universitatea întreţine relaţii stabile de cooperare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba şi cu Casa Corpului Didactic. Dintre elementele acestei cooperări, menţionăm: stabilirea unităţilor şcolare pilot şi a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar cu funcţia de mentori pentru practica pedagogică a studenţilor de la specializările cu profil didactic; organizarea, în comun, a unor programe de formare continuă a personalului didactic; adaptarea programelor didacticilor de specialitate la cerinţele curriculum-ului preuniversitar şi la particularităţile procesului de predare-învăţare la nivelul fiecărui ciclu de învăţământ; accesul reciproc la bibliotecile Universităţii şi, respectiv, ale Casei Corpului Didactic şi ale unităţilor şcolare.

     Universitatea vine în sprijinul cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar prin programul de formare continuă Educaţie şi schimbare, prin cursuri de pregătire pentru examenele de grade didactice, prin manuale şi ghiduri de pedagogie. Relaţia directă cu Inspectoratul Şcolar se asigură şi prin faptul că inspectorul şcolar general este membru al Comisiei de evaluare şi asigurare a calităţii (CEAC) (ca unul dintre reprezentanţii angajatorilor).

     5. Pe plan ştiinţific şi cultural, Universitatea colaborează cu instituţiile de cultură locale şi judeţene, în special cu Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, prin cooperarea la programe de cercetare, prin accesul reciproc la biblioteci, prin organizarea practicii de specialitate a studenţilor.

 

     E. Asigurarea calităţii vieţii studenţilor

     Asigurarea unor condiţii decente de viaţă, masă, cazare, studiu şi destindere pentru studenţi a constituit unul dintre reperele definitorii ale strategiei Universităţii. Această strategie se întemeiază pe două argumente principale: extinderea zonei de adresabilitate a Universităţii, dincolo de judeţul Alba, la nivel regional şi naţional, precum şi atragerea unor studenţi din spaţiul european; acestea nu sunt posibile fără asigurarea unor servicii sociale de bună calitate, comparabile cu cele europene şi la costuri suportabile; calitatea proceselor educaţionale şi calitatea formării studenţilor nu se pot asigura dacă studenţii nu dispun de condiţii de viaţă decente, de un mediu de locuire curat şi agreabil, care să ofere atât facilităţi de studiu, cât şi posibilităţi de relaxare şi divertisment.

     Universitatea pune la dispoziţia studenţilor 3 cămine studenţeşti cu 789 locuri şi o cantină-restaurant, renovată şi modernizată. În fiecare cămin există o sală multifuncţională, sală de lectură, sală cu calculatoare; toate camerele sunt renovate, mobilate modern, cu grup sanitar propriu şi dotate cu conexiune la Internet. Două dintre cămine sunt amplasate într-un campus universitar, în incinta căruia este o sală de sport modernă, cu multiple dotări pentru educaţie fizică şi sport.

     Universitatea dispune de o cantină-restaurant, renovată şi modernizată. Dintre dotările şi utilităţile cantinei menţionăm: o sală de mese cu 200 de locuri, renovată şi dotată cu mobilier nou, cu sistem de ventilaţie; două saloane pentru ocazii speciale (protocol conferinţe, întruniri oficiale) cu 60 de locuri; linie automată de preparare a hranei, echipamente moderne specifice bucătăriei; spaţii pentru depozitarea şi conservarea alimentelor, spălătorie automată etc. Restaurantul oferă posibilitatea de servire a mesei de prânz în sistem à la carte (ceea ce a sporit foarte mult numărul studenţilor care apelează la serviciile acestuia).

     Universitatea dispune de un bufet de incintă, prevăzut cu terasă (pentru perioada de vară), precum şi de spaţii de recreare în aer liber: o curte interioară amenajată ca parc (cu havuz, plante decorative, iluminat estetic), campusul fiind situat în zona istorică a Cetăţii Alba Carolina.

     Universitatea dispune şi de o Casă de oaspeţi, cu 32 de camere tip garsonieră şi apartament (baie proprie, frigider, televizor), care deserveşte profesorii asociaţi sau invitaţi din ţară sau străinătate, precum şi participanţii la manifestările ştiinţifice organizate de Universitate.

     Studenţii Universităţii beneficiază de utilităţile şi serviciile cultural-artistice şi de divertisment oferite de Casa de Cultură a Studenţilor. Aceasta reprezintă bastionul artei studenţeşti. Oferă programe zilnice de divertisment şi susţine activităţi de teatru, pictură, fotografie, dans clasic şi modern şi altele, conduse de instructori de specialitate. Aici studenţii din diferite formaţiuni vin să-şi completeze necesităţile de ordin estetic, prin participare la actul de cultură.

     Instituţia pune la dispoziţia studenţilor săli de repetiţii, cursuri şi spectacole iar prin personalul de specialitate propriu sau prin intermediul partenerilor asigură diverse cursuri de instruire: în muzică populară, uşoară, dans modern, sportiv şi de societate. În prezent în cadrul instituţiei îşi desfăşoară activitatea: 2 trupe de teatru, 2 trupe rock, o trupă de dans sportiv şi de societate şi o formaţie de majorete.

     În UAB funcţionează două asociaţii studenţeşti: Liga Studenţilor din  Universitatea „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia (LSUA) şi Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România (A.S.C.O.R.), filiala Alba Iulia, ambele desfăşurând, în 2013, o gamă largă de activităţi extracurriculare.

 

 

2. Situaţia financiară a Universităţii pe surse de finanţare şi de cheltuieli

 

     Bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat pentru anul 2013 a cuprins resursele financiare necesare finanţării cheltuielilor care privesc buna desfăşurare a activităţii instituţiei. Astfel, veniturile şi cheltuielile au fost fundamentate pe baza principalilor indicatori specifici, şi anume: numărul de studenţi învăţământ de zi subvenţionaţi, numărul de studenţi învăţământ de zi şi ID cu taxă, numărul de masteranzi şi doctoranzi subvenţionaţi şi cu taxă, numărul de posturi efectiv ocupate, fondul de salarii total, baza materială existentă precum şi aparatura şi echipamentele necesare procesului de învăţământ.

     Bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat iniţial a fost rectificat în cursul anului ca urmare a influenţelor apărute în desfăşurarea activităţii.

 

Indicatori

Prevederi iniţiale

Prevederi finale

Venituri totale

22.827.977

31.140.836

Cheltuieli totale

22.827.977

34.602.836

 

     Bugetul de venituri şi cheltuieli la nivelul instituţiei este constituit pe surse fiecare sursă de finanţare, cu respectarea clasificaţiei bugetare. Diferenţa prevederilor pe partea de cheltuieli faţă de venituri se datorează aprobării de către ordonatorul de credite din soldul anului precedent pentru cheltuielile cu salariile şi cheltuielile aferente fondurilor externe nerambursabile.

     Execuţia bugetului general de venituri şi cheltuieli, calculată pe baza datelor contabile, se prezintă astfel:

 

     A. Veniturile totale pentru anul  2013 au fost realizate din următoarele surse:


 

Sume

%

Venituri totale, din care:

36.725.780

 

Sold iniţial

9.124.453

 

Venituri anuale totale, din care:

27.601.327

100%

Venituri din activitatea de bază, din care:

13.295.330

48,17%

     -Venituri din finanţarea de bază

7.758.644

 

     -Venituri proprii din taxe studii şi alte venituri

5.536.686

 

Venituri din activitatea de cercetare

1.108.650

4,02%

Venituri din alocaţii cu destinaţie specială

3.912.192

14,17%

Venituri proprii din activitatea cămine cantine

1.273.375

4,61%

Venituri proprii din microproducţie

612.109

2,22%

Venituri din fonduri externe preaderare

1.416.710

5,13%

Venituri din fonduri structurale postaderare

5.982.961

21,68%

 

     Finanţarea de bază pentru anul 2013 prevăzută în contractul instituţional încheiat cu Ministerul Educaţiei Naţionale a fost încasată integral.

     Din veniturile aferente fondurilor structurale postaderare, fac parte şi cererile de rambursare depuse la finele anului 2013 pentru care nu s-au primit sumele până la finele anului,  respectiv 826.096 lei.

 

Cheltuieli totale  pentru anul  2013 au fost realizate cu următoarele destinaţii:


 

Sume

%

Cheltuieli totale, din care:

30.297.544

100%

Cheltuieli din activitatea de bază, din care:

15.135.287

49,95%

     -Cheltuieli din finanţarea de bază

7.778.095

 

     -Cheltuieli proprii din taxe studii şi alte venituri

7.357.192

 

Cheltuieli din activitatea de cercetare

1.104.430

3,64%

Cheltuieli din alocaţii cu destinaţie specială

4.114.027

13,58%

Cheltuieli proprii din activitatea cămine cantine

992.883

3,28%

Cheltuieli proprii din microproducţie

553.509

1,83%

Cheltuieli din fonduri externe preaderare

1.411.003

4,66%

Cheltuieli din fonduri structurale postaderare

6.986.405

23,06%

 

     B. Veniturile şi cheltuielile aferente activităţii de bază


Veniturile şi cheltuielile din activitatea de bază pentru anul  2013 au următoarea structură:

 

 

Sume

%

Venituri din activitatea de bază, din care:

13.295.330

100%

     -Venituri din finanţarea de bază

7.758.644

58,36%

     -Venituri proprii din taxe studii şi alte venituri

5.536.686

41,64%

 

 

Sume

%

Cheltuieli din activitatea de bază, din care:

15.135.287

100%

     -Cheltuieli de personal

11.888.738

78,55%

     -Cheltuieli cu bunuri si servicii

2.722.376

17,98%

     -Cheltuieli cu bursele si ajutoarele sociale

41.475

0,28%

     -Cheltuieli de capital

482.698

3,19%

 

Cheltuielile de capital pentru activitatea de bază reprezintă cheltuielile cu amortizarea mijloacelor fixe.

 

     C. Finanţarea complementară

 

Potrivit reglementărilor în vigoare, de la bugetul se finanţează, în mod complementar, unele cheltuieli specifice învăţământului superior:  subvenţiile pentru cămine cantine, bursele studenţilor, reducerile pentru transportul studenţilor, reparaţiile capitale, obiectivele noi de investiţii, subvenţii calculatoare, subvenţii cazare. Specificul acestei finanţări constă în faptul că fondurile alocate se utilizează potrivit destinaţiei stabilite prin contractul de finanţare complementară.

 

     Venituri din finanţarea complementară


 

Sume

%

Venituri din finanţarea complementară, din care:

2.698.960

100%

     -Dotări şi alte investiţii

900.000

33,35%

     -Burse

1.702.649

63,08%

     -Alte forme de protecţie socială

96.311

3,57%

     -Obiective investiţii noi

0

 

     -Sprijin pt. achiziţie calculatoare

0

 

 

     Cheltuieli din finanţarea complementară


 

Sume

%

Cheltuieli din finanţarea complementară, din care:

2.567.228

100%

     -Dotări şi alte investiţii

493.390

19,22%

     -Burse

1.717.728

66,91%

     -Alte forme de protecţie socială

79.229

3,09%

     -Obiective investiţii noi

276.881

10,78%

     -Sprijin pt. achiziţie calculatoare

0

 

 

     Diferenţa dintre bursele încasate şi cele  înregistrate pe cheltuieli este acoperită din soldul existent la începutul anului 2013, iar cheltuielile la obiectivele de investiţii reprezintă cheltuieli cu amortizarea  anului 2013 aferente obiectivelor realizate în anii anteriori.

 

     D. Veniturile şi cheltuielile privind activitatea cămine cantine

     Activitatea căminelor studenţeşti şi a cantinei se finanţează în regim extrabugetar şi se completează cu subvenţii de la bugetul de stat. Veniturile şi cheltuielile pentru perioada 2013 se prezintă astfel:

 

Venituri din finanţarea activităţii cămine - cantine


 

Sume

%

Venituri din finanţarea cămine - cantine, din care:

2.486.607

100%

     -Subvenţii cămine cantine

1.213.232

48,79%

     -Venituri proprii cămine cantine

1.273.375

51,21%

 

Cheltuieli din finanţarea activităţii cămine - cantine


 

Sume

%

Cheltuieli din finanţarea cămine - cantine, din care:

2.015.799

100%

-         Subvenţii cămine cantine

1.022.916

50,75%

-         Venituri proprii cămine cantine

992.883

49,25%

 

 

3. Situaţia programelor de studii - 2013-2014

 

STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ

 

Facultatea

Specializarea (ZI/I.D.)

Data ultimei evaluări

Avizul A.R.A.C.I.S./C.N.E.A.A.

Facultatea Ştiinţe

Economia comerţului, turismului şi serviciilor (Zi)

Aprilie 2009

Menţinerea acreditării

Economia comerţului, turismului şi serviciilor (ID)

Septembrie 2011

Acreditare

Administrarea afacerilor (Zi)

Aprilie 2009

Menţinerea acreditării

Administrarea afacerilor (ID)

Decembrie 2010

Acreditare

Administrarea afacerilor (în limba engleză)

Februarie 2013

Autorizare

Finanţe şi Bănci

Februarie 2010

Acreditare

Contabilitate şi informatică de gestiune (Zi)

Octombrie 2009

Menţinerea acreditării (Ev. instituţională)

Contabilitate şi informatică de gestiune (ID)

Septembrie 2011

Acreditare

Marketing (Zi)

Februarie 2010

Acreditare

Informatică (Zi)

Februarie 2010

Acreditare

Informatică (în limba engleză)

Aprilie2013

Autorizare

Măsurători terestre şi cadastru (Zi)

Mai 2009

Acreditare

Electronică aplicată (Zi)

Iunie 2007

Autorizare

Ingineria mediului (Zi)

Noiembrie 2009

Menţinere autorizare

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale

Drept (Zi)

Aprilie 2013

Menţinerea acreditării

Sociologie (Zi)

Aprilie 2010

Acreditare

Asistenţă socială (Zi)

Iunie 2011

Menţinerea acreditării

Asistenţă socială (ID)

Decembrie 2010

Acreditare

Administraţie publică (Zi)

Iulie 2011

Acreditare

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (Zi)

Iunie 2013

Menţinerea acreditării

Educaţie fizică şi sportivă (Zi)

Iulie 2011

Autorizare

Terapie ocupationala

Noiembrie 2012

Menţinerea autorizării

Facultatea de Istorie şi Filologie

Istorie (Zi)

Octombrie 2009

Menţinerea acreditării (Ev. instituţională)

Arheologie (Zi)

Martie 2010

Menţinerea acreditării

Arheologie (în limba engleză)

Martie 2013

Autorizare

Muzeologie (Zi)

Martie 2010

Menţinerea acreditării

Traducere şi interpretare

Februarie 2013

Autorizare

Limba şi literatura română - Limba şi literatura franceză (Zi)

Februarie 2013

Menţinerea acreditării

Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză (Zi)

Octombrie 2009

Menţinerea acreditării (Ev. instituţională)

Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura engleză (Zi)

Iulie 2010

Acreditare

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Teologie Ortodoxă Pastorală (Zi)

Februarie 2013

Menţinerea acreditării

Teologie Asistenţă Socială (Zi)

Iunie 2013

Menţinerea acreditării

Muzică religioasă

Octombrie 2013

Autorizare

 

STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT


Facultatea

Specializarea

Data evaluării

Avizul A.R.A.C.I.S./C.N.E.A.A.

Facultatea Ştiinţe

Auditul şi controlul agenţilor economici

Octombrie 2013

Menţinerea acreditării

Contabilitatea şi auditul în instituţiile publice

Februarie 2008

Acreditare

Sistemul informaţional contabil în asistarea deciziilor manageriale

Octombrie 2013

Menţinerea acreditării

Administrarea dezvoltării regionale durabile

Noiembrie 2013

Menţinerea acreditării

Administrarea afacerilor în comerţ, turism şi servicii

Noiembrie 2013

Menţinerea acreditării

Bănci, asigurări şi pieţe financiare

Noiembrie 2010

Acreditare

Marketing şi promovarea vânzărilor

Septembrie 2010

Acreditare

Programare avansată şi baze de date

Noiembrie 2010

Acreditare

Sisteme Informaţionale Cadastrale şi Management Imobiliar

Septembrie 2012

Acreditare cu vizită de evaluare după 1 an

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale

Instituţii de drept privat

Martie 2010

Acreditare

Asistenţă managerială în sectoarele public şi privat

Martie 2010

Acreditare cu vizită de evaluare după 1 an

Management educaţional

August 2009

Acreditare

Opera socială în instituţiile ecleziale

Noiembrie 2010

Acreditare cu vizită de evaluare după 1 an

Ştiinţe penale şi criminalistică

Iunie 2010

Acreditare

Facultatea de Istorie şi Filologie

Transilvania în istoria culturală a Europei Centrale

 

Iunie 2008

Acreditare

Preistoria spaţiului carpato - dunărean în contextul arheologiei sistemice

 

Iunie 2008

Acreditare

Muzeologie. Cercetarea şi protejarea patrimoniului cultural

 

Iunie 2008

Acreditare

Literatură şi cultură românească în context european

 

Noiembrie 2013

Menţinerea acreditării

Limbă, literatură şi cultură engleză în context european

 

Aprilie 2008

Acreditare

Limbă, literatură şi cultură franceză în spaţiul francofon

 

Aprilie 2008

Acreditare

Limbă şi comunicare în administrarea afacerilor (în limba engleză)

Aprilie 2008

Acreditare

Interferenţe culturale şi literare româno - britanice şi româno - americane

 

Aprilie 2008

Acreditare

Confluenţe literare şi culturale româno - franceze

 

Aprilie 2008

Acreditare

Studii muzeale şi turism cultural

Septembrie 2013

Acreditare

Identităţi regionale în Europa central-răsăriteană

Septembrie 2013

Acreditare

Cercetarea arheologică interdisciplinară

Septembrie 2013

Acreditare

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Teologie comparată

Octombrie 2013

Menţinerea acreditării

Consiliere pastorală

Octombrie 2013

Menţinerea acreditării

 

 

 

4. Situaţia personalului instituţiei - 2013

 

     Procesele şi activităţile specifice UAB sunt efectuate de către 330 salariaţi: 163 cadre didactice şi 166 de personal didactic auxiliar şi administrativ.

     La 1 octombrie 2013 în Universitatea „1 Decembrie 1918" exista un nr. de 224 posturi didactice legal constituite din care 163 ocupate de cadre didactice titularizate cu normă de bază sau post rezervat (3 posturi). Un nr. de 61 posturi sunt ocupate prin plata cu ora. În prezent în instituţie există 163 de cadre didactice titularizate, din care 64 profesori şi conferenţiari, iar personal didactic cu titlul ştiinţific de doctor 147, reprezentând  90,18 % din totalul de cadre titulare.

     Numărul de cadre didactice cu norma întreagă este mai mare de 50% din numărul total de posturi didactice constituite conform legii. Numărul cadrelor universitare titulare cu funcţia de profesor şi conferenţiar reprezintă 39,26 % din totalul de cadre titulare (este îndeplinit standardul care prevede o pondere între 25-50%).

     Toate cadrele didactice implicate în procesul educaţional au pregătirea iniţială şi competenţele cerute în domeniul disciplinei predate. Personalul de conducere al Universităţii (rector, prorectori, decani, prodecani, directori de departamente) sunt cadre didactice titulare, cu norma de bază în Universitate, nu se află în situaţii de rezervare a postului sau în conflict de interese.

       Personalul de conducere al Universităţii (rector, prorectori, decani, prodecani, directori de departamente) sunt cadre didactice titulare, cu norma de bază în Universitate, nu se află în situaţii de rezervare a postului sau în conflict de interese.

 

 

5. Situaţia posturilor vacante

 

     În anul 2013, au fost scoase la concurs 24 posturi didactice şi de cercetare: în sem. II al anului universitar 2012-2013 - 1 post profesor, 2 posturi lector, 1 post asistent, 2 posturi cercetător ştiinţific gradul III, 1 post cercetător ştiinţific gradul II; în sem. I al anului universitar 2013/2014 - 3 posturi profesor, 8 posturi conferenţiar, 6 posturi lector.

     Posturile vacante au fost repartizate astfel:

 

Nr. crt.

Facultatea

Nr. posturi vacante

Profesor

Nr. posturi

vacante

Conferenţiar

Nr. posturi

vacante

Lector/S.I.

Nr. posturi

vacante

Asistent

TOTAL

posturi vacante

1.

Facultatea de Istorie şi Filologie

3

1

1

-

5

2

Facultatea de Ştiinţe

4

4

12

1

21

 

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale

-

4

16

2

22

3.

Facultatea de Teologie Ortodoxă

1

-

4

-

5

4.

Centrul  de Învăţământ la Distanţă

-

-

-

8

8

 

 

6. Rezultatele activităţii de cercetare - 2013

 

     Prezentul document este o centralizare sintetică a rapoartelor de cercetare pentru anul 2013 elaborate de structurile de cercetare din universitate şi a rapoartelor extrase din baza de date a Universităţii. 

     În 2013, s-a continuat derularea a 8 proiecte din fonduri structurale, un număr de 3 proiecte, fiind finanţate în calitate de beneficiar, respectiv 5 proiecte în calitate de partener (anexa A2). Situaţia financiară detaliată se găseşte în anexa A3. Situaţie sintetică a sumelor solicitate prin cereri de  rambursare, precum şi valorile sumelor restante este dată în tabelul de mai jos. Susţinerea financiară din venituri proprii ale universităţii a fost în valoare totală de 4.246.548,42 lei la 31.12.2013.

     Din analiza efectuată asupra situaţiei angajării resursei umane în cele 26 de proiecte contractate din fonduri structurale în perioada 2009-2013, a rezultat un număr de 141 de persoane angajate în calitate de expert pe termen lung, 388 de persoane angajate în calitate de expert pe termen scurt şi 119 persoane angajate ca personal administrativ. 

 

Situaţia sintetică a sumelor angajate pe proiecte din fonduri structurale:

 

Valoarea totală proiecte POSDRU/POSCCE/PODCA

lei

Cereri rambursare depuse

lei

Sume restante  din cereri de rambursări depuse

lei

Plăţi efectuate pentru care nu

s-au depus cereri de rambursare

lei

47.122.831,19

 

 

20.722.693,99

 

 

826.096,05

 

3.420.452,37

 

 

 

     În perioada mai-august 2013 au fost lansate noi apeluri pentru depuneri de proiecte în cadrul fondurilor structurale pe toate axele POSDRU şi POSCCE axa 2.3. Au fost depuse un număr de 57 de proiecte în care universitatea este în calitate de lider (21 proiecte) sau partener (36 proiecte). In urma evaluărilor au fost aprobate şi recomandate pentru contractare un număr de 12 proiecte, au fost respinse 38 proiecte şi sunt în curs de evaluare încă 7 proiecte.

 

1.GRANTURI, PROIECTE, CONTRACTE DE CERCETARE

 

FACULTATEA

Departament

CONTRACTE

CONTRACTE (PROIECTE) ŞTIINŢIFICE

PARTENER

PROMOTOARE

PARTENER

PROMOTOARE

POSDRU

Altele

POSDRU

Altele

ANCS

POSDRU

CNCS

Altele

CNCS

UEFISCDI

ANCS

USR

Altele

Istorie şi Filologie

Departamentul de Istorie, Arheologie si Muzeologie

 

 

 

3N

 

 

1N

2D

3N+1D

 

 

 

1N+1D

Departamentul de Filologie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Institutul de Arheologie Sistemica Iuliu Paul

 

 

 

4N+ 1D

 

 

1N

 

1D

 

 

 

2N+1D

Centrul de Cercetari Istorice si Politologice Iuliu Maniu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ştiinţe

Departamentul de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor

1N+2D

1N+1D

1N+1D

2D

 

 

 

1N+1D

 

 

 

 

 

Departamentul de Stiinte Exacte si Ingineresti

2D

 

2D

8N+ 1D

1N

 

 

5N

 

 

 

 

1N

Drept şi Ştiinţe Sociale

Departamentul de Drept si Stiinte Administrative

 

 

 

 

 

 

 

2D

 

 

 

 

1D

Departamentul de Stiinte Sociale

1N

 

1N+1D

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Departamentul de Pregatire a Personalului Didactic

3D

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Teologie

Departamentul de Teologie si Asistenta Sociala

 

1N

 

 

1N

 

 

 

 

 

 

 

 

Şcoala Doctorală

Scoala Doctorala - Istorie

 

 

 

 

 

 

3D

 

 

 

 

 

 

TOTAL

(N = Contracte noi;  D = Contracte in derulare)

2N+7D

2N+1D

2N+4D

15N+4D

2N

-

2N+3D

6N+5D

3N+2D

-

-

-

5N+3D


2. PUBLICAŢII- 2013


Facultatea

Departamente

Jurnale

Proceeding-uri

Cărţi

ISI

BDI

Fara BDI ISI

CNCS B+

CNCS - cat. B

Fara CNCS

ISI

  BDI

Fara BDI ISI

CNCS

CNCS

Fara CNCS

Istorie şi Filologie

Departamentul de Istorie, Arheologie si Muzeologie

3

28

6

1

1

9

-

3

2

4

6 + 3 internat

-

Departamentul de Filologie

8

19

7

7

20

1

-

1

1

4

2

1

Institutul de Arheologie Sistemica Iuliu Paul

-

6

-

-

-

-

-

-

-

-

1

-

Centrul de Cercetari Istorice si Politologice Iuliu Maniu

-

3

-

-

-

-

-

1

-

2

1 internat

-

Ştiinţe

Departamentul de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor

19

45

1

6

-

-

3

5

6

11

4 + 4 internat

1

Departamentul de Stiinte Exacte si Ingineresti

31

39

5

2

-

2

12

6

1

1

4

3

         Drept şi Stiinte Sociale

Departamentul de Drept si Stiinte Administrative

1

13

6

2

-

-

-

-

-

-

1

1

Departamentul de Stiinte Sociale

3

3

-

-

-

-

-

-

-

3

2

1

Departamentul de Pregatire a Personalului Didactic

-

8

-

2

-

-

5

2

3

3

15 + 1 internat

-

Teologie

Departamentul de Teologie si Asistenta Sociala

7

6

1

4

-

4

1

4

1

7

4

-

Scoala Doctorală

Scoala Doctorala - Contabilitate

3

10

-

4

-

-

4

4

1

-

-

-

Scoala Doctorala - Filologie

3

1

5

5

2

3

-

1

-

-

-

-

Scoala Doctorala - Istorie

-

6

-

5

-

2

-

-

1

-

1

-

Scoala Doctorala - Teologie

-

-

1

-

-

3

-

-

-

-

-

-

Total

 

78

187

32

39

23

24

25

27

16

35

40 + 9 internat

7


  1. MANIFESTĂRI ŞTIINŢIFICE - 2013

 

Facultatea

 

Departament / UC

 

Organizate

Cercuri studenţeşti (existente in univ.)

 

Nationale

Internationale

Nationale cu participare internationala

Regionale

Nationala student-teasca

Internationala studenteasca

Facultatea de Istorie si Filologie

Departamentul de Istorie, Arheologie si Muzeologie

1

6

-

-

1

-

2

Departamentul de Filologie

1 + 1

-

1

-

1

-

4

Institutul de Arheologie Sistemica Iuliu Paul

-

-

-

-

-

-

-

Centrul de Cercetari Istorice si Politologice Iuliu Maniu

-

-

-

-

-

-

-

Facultatea de Ştiinţe

Departamentul de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor

2

1 + 0,5

-

2

0,5

-

5

Departamentul de Stiinte Exacte si Ingineresti

2

3 + 0,5

-

-

0,5 + 1

-

4

Facultatea de Drept si Ştiinţe Sociale

Departamentul de Drept si Stiinte Administrative

1

1

-

-

1

-

-

Departamentul de Stiinte Sociale

1

1

1

-

1

-

-

Departamentul de Pregatire a Personalului Didactic

1

-

1

-

-

-

-

 

Facultatea de Teologie

 

Departamentul de Teologie si Asistenta Sociala

1

2

-

-

-

-

-

Centrul de Cercetari interreligioase si de Psihopedagogie crestina

-

-

-

-

-

-

-

CICOC

 

Centrul de Informare, Consiliere şi Orientare în Carieră

-

1

-

-

-

-

-

TOTAL

 

11

16

3

2

6

-

15

 

     1.Publicaţii în SERIA DIDACTICA 2013 


Facultatea

Departament

Cursuri licenţă

Cursuri master

Cursuri doctorat

Suport seminarii licenţă

 
 

Istorie şi Filologie

Departamentul de Istorie, Arheologie şi Muzeologie

-

-

-

1

 

Departamentul de Filologie

 

5

-

-

4

 

Institutul de Arheologie Sistemica „Iuliu Paul"

-

-

-

-

 

Centrul de Cercetari Istorice şi Politologice „Iuliu Maniu"

-

-

-

-

 

Ştiinţe

Departamentul de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor

14

5

-

-

 

Departamentul de Ştiinţe Exacte şi Inginereşti

13

1

1

4

 

Drept şi Ştiinţe Sociale

Departamentul de Drept şi Ştiinţe Administrative

3

-

-

-

 

Departamentul de Ştiinţe Sociale

 

-

-

-

-

 

Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic

5

2

-

-

 

Teologie

Departamentul de Teologie şi Asistenţă Socială

-

-

-

-

 

TOTAL

40

8

1

9

 

 

 

7. Situaţia respectării eticii universitare şi a eticii activităţilor de cercetare

 

     În anul 2013 Comisia de etică şi deontologie universitară şi-a manifestat preocuparea pentru aplicarea pragmatică a normelor Codului eticii la realităţile din domeniu.

     Datorită acestor preocupări, s-a putut constata că aspectele eticii universitare au fost în mod constant abordate în şedinţele de departament, în şedinţele consiliilor facultăţilor şi ale Senatului, cât şi în întrunirile organizaţiilor studenţeşti. Astfel, în conformitate cu obiectivele stabilite prin Codul de Etică Universitară, pe parcursul anului 2013 Comisia a urmărit să asigure responsabilitatea morală a cadrelor didactice, a personalului nedidactic, a studenţilor şi a tuturor celor care se află în relaţii directe şi indirecte cu Universitatea, precum şi să contribuie la creşterea calităţii serviciilor educaţionale şi de cercetare oferite studenţilor şi masteranzilor. 

     Ca urmare, pentru punerea în aplicare cât mai corectă a obiectivelor stabilite prin Codul de etică universitară, Comisia de etică şi deontologie universitară a elaborat noul Regulament de funcţionare a comisiei de etică şi deontologie universitară, aprobat de Senatul Universităţii în şedinţa din 29.01.2013.

     Pe parcursul anului 2013 Comisia nu a fost sesizată asupra încălcării normelor  de conduită profesională şi socială a membrilor comunităţii academice.  

 

 

 

RECTOR,

Prof. univ. dr. Valer Daniel Breaz